am o problema. recunosc. dar e psihologica.. nu am destula vointa sa o rezolv.. dar am destula constiinta sa imi dau seama ca nu stiu ce e o familie.. poate pentru ca dandu-mi seama ca o copilarie include o gramada de minciuni (iepurele de paste, mos craciun, tot felul de povesti care ne speriau pentru a nu mai face x sau y..) am incput sa urasc orice aluzie la copilarie.. si urasc tot ce tine de o copilarie.. adica neg orice valoare a celor “7 ani de acasa” (copii sunt formati dupa un anumit cod social si/sau cultural, ca niste roboti) pana la 16 ani, sa zicem.. cam de atunci imi aduc aminte de inceputurile meditatiilor mele anti umane.. implicit orice participant familial pana la acea varsta este atins de gandurile negative ale unei fiinte care se straduia sa nu isi arate adevarata natura.. sa spunem ca autodidactia (?) mea de la o varsta frageda a intrat in conflict cu inconstienta infantila.. astfel au ramas “sechele” permanente..
nu mi-a placut niciodata sa stau in familie..
aceasta problema este foarte activa momentan.. orice efort a persoanelor care m-au crescut trece nevazut de mine din cauza ei (a problemei).

nu pot participa in societate.. o urasc.. orice om care nu e destul de constient sa se gandasca putin la religie, la minciunile sociale si la imaginea sociala – careia multi ii dau o foarte mare importanta -, in subconstientul meu, nu merita respect.
dupa cum decurge situatia momentan, imi dau seama ca toate actiunile mele in singuratate sunt sub conducerea subconstientului meu.. dar acest subconstient ma ajuta sa ma gandesc la tot ce ma inconjoara.. gasesc o gramada de mesaje, imagini, reprezentari muzicale la orice vad/citesc, inteleg frumusetea in orice..
dar cum devin constient, orice astfel de gandire dispare si devin un om; rezultatul cresterii mele iese la iveala; intru in normele bunului simt si a respectului. nu imi place.. pentru ca sunt foarte limitat, de aceea astfel de perioade de constienta sunt foarte scurte..
natura mea este fara reguli, ca un Mad Max singuratic intr-un univers cu infinite posibilitati de analiza si intelegere, asocieri, reprezentari.. dar cu un mare cost. si platesc foarte scump.. singuratatea m-a facut asa.
de fiecare data cand ajungeam la ideile de sinucidere deveneam constient, ma gandeam la persoanele care ma iubesc.. dar trecea, si apoi ma gandeam la iubire si la foarte multe concepte derivate din aceasta samanta..
deci, generalizand cu nesimtire, avem de ales.. ori oamenii raman constienti de ce ii inconjoara si actioneaza cum trebuie dupa un anumit cod social, ori intra fiecare in universul lor, pun in comun ideile si scot ceva care poate lasa fara aer pana si un peste..
nu stiu cum mi-am putut permite sa scriu aceste cuvinte, dar stiu ca ma reprezinta destul de mult.. lipsesc parti, dar acum nu mai conteaza..
ar trebui sa imi arat natura mai des.. asa poate va dori cineva sa ma faca sa dispar mai repede si sa aflu naiba ce e dupa moarte.. ca un autor roman care avea aceeasi intentie si totusi a murit de batranete..

acesta a fost rezultatul spargerii limitei dintre cele doua instante din mine.. am mai avut astfel de “crize”, dar erau doar o parte din notele din simfonie.. aici ar fi sonata..